Bun, sper ca suntem cu totii de acord ca a venit momentul sa gatim ceva cu nume mai exotic, asa ca astazi facem fatteh. Ce e asta? Pe scurt o mancare traditionala libaneza cu pui, iaurt si paine araba. Si care, spre usurarea ta, nici nu e prea greu de facut.
Ingrediente:
1 piept de pui (cel mai bine e sa fie dezosat)
300-350 g de iaurt nu prea slab
3 bucati de paine araba sau lipie sau cum vrei tu sa ii zici
3 catei de usturoi
curry, boia de ardei iute, piper boabe, foi de dafin, sare
4 linguri de ulei de masline
si un ingredient pe care eu nu l-am gasit: tahini, o pasta facuta din seminte de susan
Intai si intai ia pieptul de pui si pune-l la fiert in apa: nu multa, doar cat sa il acopere. Apa in care adaugi condimentele, adica curry, boiaua, piperul si foile de dafin. Cand aproape a terminat de fiert, poti sa pui si niste sare.
Intre timp - adica intre timpul in care ai pus puiul la fiert si timpul in care il iei de pe foc - pregatesti lipia si sosul de iaurt. Lipia o rupi in bucati nu prea mari si o lasi sa astepte deocamadata. Iaurtul il amesteci cu 2-3 lingurite de tahini. In caz ca ai retinut ce am zis mai sus, poate iti amintesti ca eu nu am gasit tahini asa ca l-am amestecat cu putin ulei de orez. De ce tocmai ulei de orez? Habar n-am, aveam la indemana si m-am gandit ca orezul seamana cu susanul. Ce, tie nu ti se pare? Ma rog, poti incerca si cu ulei de masline daca magazinul tau sta la fel de prost la capitolul ingrediente libaneze. Adauga tot in iaurt si usturoiul pisat bine-bine si sareaza dupa gust.
Cand consideri ca pieptul de pui e suficient de fiert il scoti din apa si il lasi pe o farfurie sa se raceasca pana cand il poti rupe in bucatele cu propriile-ti manute fara sa risti un accident casnic. Fii atent, asta nu inseamna ca il lasi sa se raceasca de tot, pentru ca ar fi dragut ca mancarea sa fie totusi putin calduta.
Chiar inainte de a servi prajeste bucatelele de lipie intr-o tigaie, cu putin ulei de masline. Ideea e sa le prajesti pana devin crocante. Acum asaza-le pe o farfurie, pune deasupra carnea de pui rupta fasiute si toarna peste ele sosul de iaurt. Si acum cireasa de pe tort: mai pune repejor doua linguri de ulei de masline in tigaie, caleste niste boia de ardei in el pentru cateva secunde si toarna-o deasupra celorlalte ingrediente. Atentie! Cand am zis cateva secunde, am zis cateva secunde, altfel boiaua cauta o culoare dubioasa si un gust care nu mai e deloc dubios, pentru ca e de-a dreptul amar.
Serveste imediat, pentru ca daca se raceste nu mai e buna lipia prajita. Pofta buna!
Fatteh
duminică, 7 decembrie 2008
Publicat de Ioana la 19:14
Etichete: mancaruri cu carne, mancaruri simple, preparate cu specific arabesc, pui, sos pe baza de iaurt
Abonaţi-vă la:
Postare comentarii (Atom)







2 comentarii:
iti doresc sa ai un Craciun fericit! si un An Nou plin de bucurii si impliniri
La multi ani!!
La multi ani si tie si multumesc!
Trimiteţi un comentariu